5 Vitamine recomandate pentru o piele sănătoasă

Pentru a avea un ten curat, lipsit de orice imperfecțiune, dar și o piele sănătoasă și hidratată, organismul are nevoie de un surplus de vitamine. Află ce vitamine sunt recomandate pentru ten și piele și care sunt beneficiile pe care acestea le oferă!

Vitamine și minerale pentru o piele curată

Specialiștii în dermatocosmetică pot recomanda o serie de sfaturi utile pentru îngrijirea tenului sau a pielii în general, însă fiecare produs în parte nu și-ar putea face în totalitate efectul dacă pielea nu ar primi și hrana corespunzătoare. Tratamentele cosmetice și măștile pentru corp și față pot avea efecte vizibile imediat, însă acestea nu ar putea rezista pe termen lung dacă pielea nu ar primi și aportul corect de vitamine și minerale esențiale. Din fericire, toate aceste vitamine de care organismul nostru are nevoie se găsesc cu ușurință în natură. Legumele și fructele proaspete sunt doza curată de sănătate de care avem nevoie, așa că iată ce trebuie să consumi:

Vitamina A. Cunoscută drept adjuvant natural pentru riduri, vitamina A, împreună cu provitamina A, au efect de reducere a ridurilor, a petelor de culoare apărute pe diferite zone ale corpului, dar și de a reduce aspectul aspru al pielii. Produsele care au în compoziție vitamina A sunt recomandate în special pentru ten, deoarece au capacitatea de a-l păstra tânăr și luminos.Alimentele care au un conținut mare de vitamina A sunt: morcovii, dovleacul, caisele, pepenele galben, broccoli, cartofii dulci, legumele verzi, tonul și mango.

Vitamina B. Vorbim despre vitamina B3 care are capacitatea de a hidrata tenul în profunzime și de a-i oferi acestuia un aspect mai neted. Consumul de vitamina B3 te poate scăpa de roșeața pielii, de cuperoză și poate reduce vizibil aspectul capilarelor sparte. Este recomandată în special pentru pielea uscată, deoarece poate crește producția de acizi grași și ceramide, substanțele importante din stratul protector al pielii.Alimentele care au un conținut bogat de vitamine B3 sunt: carnea slabă de curcan, ficat, carnea roșie de vițel, ton, ciuperci portobello, ficat, mazăre, semințe de floare soarelui, avocado.

Vitamina C. Recomandată pentru a trata o serie de afecțiuni, vitamina C este ideală și pentru îngrijirea pielii, deoarece înlătură efectele nocive ale radicalilor liberi. Consumul regulat de alimente care conțin vitamina C te va ajuta să scapi de riduri, dar și de pielea lăsată și culoarea neuniformă. Vitamina C îi va oferi tenului strălucirea și uniformitatea de care are nevoie. Printre alimentele naturale bogate în vitamina C amintim: kiwi, guava, căpșuni, papaya, pătrunjel, ardei gras.

Vitamina E. O piele frumoasă și sănătoasă are nevoie de vitamina E, deoarece aceasta ajută la menținerea unui nivel optim de hidratare. Are un efect antioxidant și te va ajuta să menții o textură netedă a pielii și un aspect tânăr pe termen lung. Produsele cosmetice care conțin vitamina E pot ajuta la vindecarea rapidă a afecțiunilor pielii  precum arsurile solare. De asemenea, în urma mai multor studii, cercetătorii au arătat că vitamina E te poate proteja de mai multe tipuri de infecții și previne cancerul. Organismul are nevoie de alimente care conțin vitamine E pentru a se menține tânăr, iar printre cele recomandate amintim: nuci, migdale, fructe în coajă lemnoasă, caisele uscate, semințele de pin și avocado, broccoli, uleiuri vegetale, precum uleiul de floarea soarelui și de măsline.

Vitamina K. Un studiu realizat la Universitatea din Tokyo a demonstrat faptul că vitamina K este un adjuvant natural pentru pielea din jurul ochilor. Aceasta poate îndepărta considerabil efectul de îmbătrânire din jurul ochilor, mai exact poate estompa aspectul vizibil al cearcănelor. Vitamina K protejează sănătatea oaselor, ajută la coagularea sângelui, previne calcifierea vaselor de sânge, iar printre alimentele cu un conținut bogat de vitamina K amintim: spanac fiert, pătrunjel proaspăt, varză, sparanghel fiert, busuioc și cimbru uscat, țelină, fasole verde, conopidă fiartă, soia, lapte de vacă, căpșuni, papaya, morcovi, roșii.

Data publicării:

Produse recomandate

LIFTACTIV

SERUM CU 16% VITAMINA C PURĂ

Serum - Default

Serum corector antioxidant cu efect de luminozitate 20ml

PURETE THERMALE

Apă Micelară - Piele sensibilă

Soluție micelară demachiantă - Ochi sensibili

APĂ TERMALĂ

Apă Termală Mineralizantă Vichy

Îngrijire zi - Apă termală

Bogată în 15 minerale ce întăresc bariera, făcând-o să pară mai sănătoasă.

Cele mai citite articole