Buze crăpate - care sunt cauzele și cum să le tratezi

Pielea este o barieră de protecție împotriva factorilor externi cu care intrăm în contact, iar buzele, din cauza structurii sensibile pot fi foarte ușor agresate de cauze precum: razele puternice ale soarelui, vânt, frig sau praf. Descoperă care sunt cauzele buzelor crăpate și cum le poți trata!

Senzația buzelor crăpate și uscate o poți simți in orice sezon, dacă luam în calcul factori precum soarele puternic, vântul, plouarea sau frigul, însă o problemă reală apare în momentul în care o dată cu buzele crăpate apare și senzația de sensibilitate în momentul în care atingi buzele cu limba sau când zâmbești. Pot apărea și sângerări, dacă acestea sunt deshidratare și mult prea uscate. Uneori, balsamul de buze nu este singura soluție care te ajută să scapi de buzele crăpate.

Cauzele buzelor crăpate

  • Deshidratarea. Una dintre principalele cauze care provoacă uscarea buzelor este deshidratarea. În momentul în care organismul nu are o cantitate de apă suficientă pentru a funcționa, atunci extremitățile, și în special buzele sunt afectate. Prima senzație este această de uscăciune, ulterior buzele fiind crăpate cu o sensibilitate majoră.
  • Schimbările de temperatură. Cu siguranță ai observat că buzele sunt cu mult mai sensibile la începutul unui nou anotimp, atunci când trecem de la cald la frig sau invers. În sezonul rece se usucă cel mai des buzele, iar în sezonul cald cel mai des ne întâlnim cu buze deshidratate.
  • Razele puternice ale soarelui. Așa cum și restul pielii de pe corp are de suferit în momentul în care este expus în soarele puternic, la fel și buzele pot fi atacate. Acestea pot fi arse de soare, durerea fiind la un nivel major, la fel și disconfortul.
  • Vântul. Este primul care atactă suprafața pielii de la nivelul buzelor. De fiecare dată vântul aduce după sine și impurități, praf care se depune foarte ușor la nivelul buzelor, lăsându-le crăpate și deshidratate.
  • Deficitul de vitamine din corp. Vitamine precum complexul de vitamina A, B sau vitamina C sunt esențiale pentru buna funcționare a organismului. Iar dacă corpul nostru este sănătos în interior, acest lucru se vede și la exterior.

Ce boli pot ascunde buzele crăpate


Dincolo de senzațiile de usturime pe care de multe ori nu le luăm cu adevărat în seamă, în realitate există și reacții mult mai grave care pot semnala adevărate afecțiuni medicale. Dacă buzele crăpate persistă indiferent de metodele de tratamente pe care le-ai încercat, atunci este nevoie să apelezi la părerea unui medic specialist deoarece pot exista următoarele riscuri:

  • Diabet. Dacă există în familie cauze de diabet, atunci trebuie să iei în calcul faptul că buzele crăpate ar putea duce către această afecțiune;
  • Macrocitoza. Este o boală a sângelui, care poate ajunge la un nivel major din cauza nivelului globulelor roșii crescut mult peste limita normală;
  • Boli cu transmitere sexuală. Cercetătorii au afirmat faptul că inclusiv HIV-ul este una dintre cauzele buzelor crăpate.

Cum tratezi buzele crăpate


Așa cum spuneam, hidratarea este factorul principal care ne ajută să ținem sub control o mulțime de afecțiuni, printre care și buzele crăpate. Hidratarea înseamnă un consum de cel puțin 2 L pe zi de apă, dar fără sucuri accidulate ori prea dulci.Balsamul de buze este accesoriul care nu ar trebui să lipsească niciodată, dar cel mai important este să alegi balsam care are în compoziție ingrediente precum aloe vera sau vitamina E deoarece acestea calmează buzele crăpate.

Remedii naturale împotriva buzelor crăpate

  • Ulei de cocos. Este unul dintre remediile eficiente pentru tratarea buzelor crăpate. Se aplică într-o cantitate mică pe buze, de câteva ori pe zi, mai ales atunci când pielea este foarte uscată.
  • Aloe vera. Încearcă să folosești de câteva ori pe zi un gel cu aloe vera deoarece acesta vindecă și menține sănătatea buzelor pe termen lung.
  • Felii de castravete. Poți încerca un tratament pentru a ameliora simptomele buzelor crăpate format din câteva felii de castravete cu care să îți masezi buzele pentru câteva minute.
  • Scrub din ulei și zahăr. Amestecă cele două ingrediente și aplică tratamentul pe buze deoarece zahărul are efect exfoliant, iar uleiul îți va hidrata buzele.

Data publicării:

Produse recomandate

MINÉRAL 89

EYES - Gel pentru conturul ochilor

Îngrijire ochi - Pentru conturul ochilor

Cele mai citite articole

Dermatita seboreică scalp: ce este, cauze, simptome și tratament

Dermatita seboreică este afecțiunea des întâlnită a pielii care, în principal, afectează scalpul, dar și zonele uleioase ale corpului precum spatele, partea superioară a pieptului ori fața. Mai jos îți vom spune care sunt cauzele și simptomele dermatitei seboreice, dar și cum îți poți îngriji scalpul și cum să ameliorezi simptomele acestei afecțiuni.

Citește mai mult

Scuame scalp: ce sunt, cauze posibile și tratament pentru coji in cap la adulti

Anumite afecțiuni dermatologice pot cauza apariția unor coji pe scalp. Pe lângă faptul că aceste coji sunt extrem de inestetice, ele produc și alte simptome supărătoare, cum ar fi mâncărimile. Pentru a scăpa de aceste scuame - denumite popular “coji” poți apela la șampoane cu formulă specială, însă dacă problema nu se ameliorează cel mai probabil va trebui să apelezi la ajutorul unui medic dermatolog.

Citește mai mult

Menopauza: Cum îmi adaptez dieta la 50 de ani?

S-a dovedit că frecvența apariției simptomelor deranjante ce apar la menopauză, precum și intensitatea lor pot fi reduse semnificativ cu o dietă echilibrată care furnizează toți nutrienții necesari. Descoperăcare sunt cei pe care trebuie să îi știi.

Citește mai mult

De ce nu pot pierde în greutate la menopauză?

Menopauza provoacă modificări hormonale în corpul femeii, ceea ce poate duce la boli și afecțiuni. Aceste schimbări produc și luarea în greutate. Deci, ce se întâmplă în corpul tău pe durata menopauzei? De ce este atât de greu să pierzi în greutate?

Citește mai mult