Pungi sub ochi - care sunt cauzele și cum poți scăpa de pungile de sub ochi
Pungile de sub ochi, cunoscute în termeni medicali și sub denumirea de “edem infraorbital” pot apărea din mai multe cauze. Deși principala cauză este somnul insuficient, în realitate există mai mulți factori de risc care duc la umflarea zonei de sub ochi. Descoperă care sunt cauzele care duc la apariția pungilor de sub ochi, dar și ce remedii de tratament exista!
De ce apar pungile sub ochi
Pe măsură ce înaintezi în vârstă, pungile de sub ochi devin tot mai inestetice și proeminente. Structurile țesuturilor, dar și mușchii care au capacitatea de a susține pleoapele slăbesc, pielea este mai puțin elastică, iar grăsimea din jurul ochilor se deplasează către mai multe zone de sub ochi. De asemenea, zona umflată de sub ochi apare din cauza lichidului care se acumulează în spațiul de sub ochi. Există și alte cauze ce pot duce la apariția pungilor de sub ochi, iar printre cele mai importante amintim:
- Odihna insuficientă;
- Retenția lichidelor din cauza schimbărilor meteorologice, dar și a nivelul de hormoni;
- Alimentația prea sărată;
- Alergii ori dermatite, mai ales dacă umflarea de sub ochi este însoțită și de roșeață ori mâncărime;
- Moștenire genetică.
Cum poți trata pungile de sub ochi - remedii naturale
Chiar dacă pungile de sub ochi nu sunt o problemă gravă de sănătate, aspectul este inestetic și poate provoca o stare de nesiguranță și stres emoțional. Pungile de sub ochi pot fi eliminate acasă, prin remedii naturale, dar și la cabinetul medicului specialist cu ajutorul tratamentelor cosmetice.
Iată câteva remedii naturale
- Dormi suficient. Este una dintre cele mai eficiente metode pentru a reduce pungile de sub ochi, dar și cercurile întunecate. Ochii odihniți arată mult mai sănătoși, iar somnul este important și pentru sănătatea inimii și a sistemului imunitar;
- Alege o poziție potrivită de somn. Nu este recomandat să dormi pe burta deoarece se poate acumula mai mult sânge și lichid la nivelul feței, iar acest lucru poate duce la apariția pungilor de sub ochi. Este recomandat să dormi pe spate cu capul ușor ridicat pe pernă;
- Consumă cafea cu moderație. Consumul în exces poate duce la deshidratarea pielii, iar pungile de sub ochi devin mult mai vizibile;
- Evită consumul de alcool. Vinul, lichiorul și berea deshidratează pielea și corpul. Consumul de alcool poate afecta și calitatea somnului;
- Renunță la fumat. Tutunul afectează pielea, dar și sănătatea tuturor organelor corpului. Persoanele fumătoare sunt mai predispuse la îmbătrânirea prematură și la apariția ridurilor faciale. Zona de sub ochi este mult mai ridată și pungile de sub ochi ies mai mult în evidență în cazul fumătorilor;
- Pune gheață sub ochi. Răcirea din zona ochilor calmează pielea și reduce aspectul umflat al pungilor. Poți încerca și felii de castravete rece, dar și pungi de ceai rece.
Cum poți scăpa de pungile de sub ochi - tratamente cosmetice
Există o mulțime de tratamente pentru pungile de sub ochi oferite de către medicii specialiști în chirurgie plastică și dermatologi. În funcție de recomandarea medicului, poți alege tratamentul care ți se potrivește și care oferă rezultatele cele mai vizibile. Iată câteva dintre tratamente:
- Procedură cu laser - ajută la îndepărtarea straturilor exterioare ale pielii și lasă un aspect mult mai fin;
- Umplere dermică - are rolul de a diminua ridurile de la nivelul feței și de a restabili volumul din zona feței;
- Operația pleoapelor - se îndepărtează excesul de piele din jurul ochilor și se remodelează pielea.
Data publicării: