Picioare incrucisate, ochi inchisi, relaxare, eventual levitare? Nu esti chiar asa departe, poate doar de ultima parte, meditatia fiind un ritual care, integrat in rutina zilnica, iti poate schimba viata.
Pentru mine, meditatia este ca un masaj pentru minte, care o face mai calma si in acelasi timp mai concentrata si clara, mai ales daca ma aflu intr-o situatie dificila sau intr-un moment stresant.
Citeam undeva o descrirere despre diferenta intre a face meditatie in mod regulat sau nu. Cand nu meditezi este ca si cum ai sta afara, in mijlocul unei furtuni, iar in momentul in care meditatia face parte din ritualul tau zilnic, te afli in interiorul unei case calde si doar urmaresti furtuna pe fereastra. Focalizarea mintii este una dintre cele mai mari provocari. La inceput, sesiunea de meditatie dureaza doar cateva minute, ca in timp, sa ajungi sa te simti cu mult mai confortabil si sa reusesti sa te concentrezi si pe durate mai lungi de timp.
Moduri si instrumente pentru meditatie
Meditatie prin concentrare:
Presupune focalizarea pe un singur punct; acesta poate fi respiratia, repetarea unei mantre, vizualizarea unui obiect real sau imaginar, un sunet repetitiv. Incerci pur si simplu sa constientientizezi obiectul sau actiunea, fara sa iti lasi gandurile sa te afecteze. Prin acest proces, nivelul de concentrare se imbunatateste.
Meditatie mindfulness:
O abordare delicata asupra mintii, prin care se observa gandurile care apar, fara a fi judecate sau analizate, ci pur si simplu doar constientizate. Prin aceasta practica, realizezi faptul ca sentimentele si gandurile tale sunt atat de efemere si se schimba constant, ajungand sa te detasezi foarte usor de ele si sa iti dezvolti un echilibru interior.
Alte tehnici de meditație
Exista si alte tehnici de meditatie, precum: cultivarea compasiunii, mai exact abordarea evenimentelor negative dintro perspectiva pozitiva, dar si transformare acestora prin compasiune.
Exista tehnici de medidatie, care implica miscarea, cum ar fi tai chi si gigong. Pentru o abordare moderna, poti incerca si aplicatiile de meditatii, Headspace si Calm, care functioneaza foarte bine cu un stil de viata echilibrat.
Nu exista o modalitate corecta sau gresita de a medita, important este sa o alegi pe aceea care rezoneaza cel mai bine cu tine si sa ramai constant in acea practica. Meditatia functioneaza cel mai bine atunci cand este practicata zilnic, deci incepi cu sesiuni scurte, dar ramai consecvent. Este mult mai eficient sa meditezi doar pentru cateva minute pe zi, decat 20 de minute o data pe saptamana. Pe masura ce vei smti beneficiile, poti experimenta si noi tipuri de meditatie.
Sfaturi pentru prima sesiune de meditatie
• Timpul: Timpul: Alege un moment al zilei pielnic programului rau. Poti incepe cu cateva minute. Iti recomand sa faci acelasi lucru in fiecare zi deoarece asta te va ajuta sa iti creezi un obicei. Pentru majoritatea practicantilor, meditatia functioneaza cel mai bine dimineata. Poti incepe asa, daca asta ti se potriveste si tie.
• Locul: Gaseste un spatiu cu liniste si intimitate, unde stii ca nu vei fi deranjat. Incepe sa meditezi intr-un spatiu familiar, acasa, pe un fotoliu sau pe podea. Daca este nevoie, pentru a bloca zgomotul din jur, poti folosi casti.
• Postura: Asaza-te intr-o pozitie confortabila, pe care sa o poti mentine pe toata perioada meditatiei, fara sa fii nevoit sa o schimbi. Stai pe podea cu picioarele incrucisate si palmele sau genunchi sau pe un scaun cu spatar, cu talpile pe podea si mainile relaxate. Pastreaza spatele drept, alungind coloana vertebrala, lasa umerii relaxati in jos si gatul lung si inchide ochii.
• Respiratia: Inspira si expira pe nas si incearca sa mentii respiratia cat mai adanca si mai lunga, fara a-ti tensiona gatul.
• Compasiune: Cand mintea iti va fugi si iti vei pierde concentrarea, nu analiza si critica, doar intoarce-ti focusul catre respiratie.
• Consecventa: Stabileste-ti un obiectiv pentru fiecare practica si tine-te de el, chiar daca timpul va trece mai incet la inceput.
Nu uita, meditatia necesita timp si rabdare, dar cu consecventa si concentrarea, vei fi rasplatit cu o stare de pace si echilibru interior. Meditatia iti va calma mintea si te va ajuta sa iti regasesti inuitia!