Tot ce trebuie sa stii despre menopauza
Menopauza este o etapă biologică din viața unei femei, care este marcată în general de sfârșitul ciclului mentrual. Perioada menopauzei este cunoscută drept etapa pe parcursul căreia se trece de la reproducere la senescență (îmbătrânirea țesuturilor și a organismului). Deoarece este un subiect de interes pentru toate femeile, mai jos îți spunem tot ce trebuie să știi despre menopauză!
Ce este menopauza?
Termenul de menopauză își are originea din limba greacă:menos = hemoragie, pausa = sfârșit. Practic, termenul de menopauză definește sfârșitul menstruației. Este caracterizată printr-o deficiență ireversibilă de hormoni estrogeni, iar diagnosticul de amenoree sau lipsa menstrelor timp de un an, se stabilește după o perioadă de lipsă a menstruației.
Când apare menopauza?
Dacă te întrebi la ce vârstă apare menopauza și ce schimbări produce, în mod obișnuit,menopauza se instalează între 40 și 55 de ani. Dacă aceasta apare înainte de 40 de ani, atunci poate fi considerată menopauză precoce, însă dacă apare după vârsta de 55 de ani, ea poate fi considerată tardivă.
Spre exemplu, în România, vârsta medie de apariție a menopauzei este de 49 de ani. În funcție de modalitatea de instalare, menopauza poate fi de două feluri: naturală sau artificială - apare în urma unei intervenții chirurgicale. Datorită faptului că nu este un eveniment fiziologic, include câteva perioade distincte și anume:
- Perimenopauză - are o durată de la 4 până la 6 ani (media generală este de 2 ani) și o perioadă de tranziție care este definită prin diminuarea și, implicit, dispariția fertilității. În această perioadă ciclurile menstruale sunt tot mai neregulate, producția de estrogeni scade, crește frecvența ciclurilor anovulatorii, iar producția de progesteron este la limita inferioară a normalului;
- Menopauza - înseamnă oprirea definitivă a menstruațiilor;
- Postmenopauză - apare după oprirea menstrelor, pe o perioadă între 2 și 6 ani și persistă până la încetarea completă a funcțiilor ovariene.
Care sunt simptomele menopauzei?
Fiecare femeie în parte poate prezenta o serie de tulburări o dată cu apariția menopauzei. Se pot genera tulburări comportamentale, tulburări somatice sau chiar tulburări psihice. Printre cele mai comune manifestări caracteristice menopauzei amintim:
Tulburări neurovegetative - bufeurile
Acestea se manifestă mai exact prin stări brutale de căldură în anumite porțiuni superioare ale corpului și transpirații abundente la nivelul capului, gâtului și toracelui. Din punct de vedere fiziopatologic, bufeurile sunt un dezechilibru intre ovare și hipotalamus (centrul de comanda al sistemului hormonal și al reglării temperaturii).
Bufeurile aduc adesea stări de disconfort marcate prin senzații de sufocare și pot provoca insomnii sau astenie importantă, stări care apar în urma unui efort sporit sau după mese. Durata medie a bufeurilor este de două-trei minute și pot persista pe o perioadă de 1-5 ani.
Află mai multe din articolul nostru despre ce boli ascund bufeurile menopauzei.
Tulburări genito-sexuale
Din cauza lipsei estrogenilor pot apărea modificari la nivelul mucoaselor, cum ar fi uscăciunea la nivelul mucoasei vaginale. Această uscăciune vaginală poate duce în timp la subțierea pereților vaginali și inclusiv la atrofie vulvară. Aceste modificări pot duce la dureri sau disconfort în timpul actului sexual, iar infecțiile vaginale și pierderi involuntare de urină pot apărea mai des. Ovulele pentru femei la menopauză pot trata uscăciunea vaginală.
Pierderea elasticității pielii și a colagenului
Cantitatea mai scăzută de hormoni estrogeni are un impact și asupra producției de colagen, lucru care afectează aspectul pielii. Aceasta își pierde elasticitatea și fermitatea, lucru care favorizează apariția ridurilor și a aspectului de piele lăsată. Descoperă beneficiile colagenului și alimente recomandate care stimulează producția de colagen.
Un alt simptom comun al menopauzei este subțierea epidermului și uscarea pielii. Află mai multe din articolul nostru despre Menopauza și pierderea colagenului.
Osteoporoză
Este o manifestare mai întârziată a menopauzei care apare din cauza absenței estrogenilor și care este asociată cu scăderea rezervelor de calciu și vitamina D. Odată cu instalarea menopauzei se produce și o pierdere accelerată a masei osoase, iar această pierdere se agravează o dată cu vârsta.
Osteoporoza poate fi agravată și din cauza unei diete sărace în calciu și proteine, dar și din cauza sedentarismului. Printre cele mai grave consecințe amintim: fracturi în urma unor traumatisme de intensitate scăzută și tasare vertebrală.
Boli cardiovasculare
Estrogenii joacă un rol extrem de important în apariția bolilor coronariene, a accidentelor vasculare cerebrale și a hipertensiunii arteriale. Aceștia scad nivelul colesterolului total și al trigliceridelor și cresc nivelul colesterolului bun. Așadar, în cazul menopauzei, scăderea nivelului de estrogeni poate favoriza cresterea tensiunii arteriale și apariția bolilor cardiovasculare.
Tulburări psihoafective
Printre manifestările obișnuite ale menopauzei amintim: schimbările bruște de dispoziție, stări depresive, anxietatea, iritabilitatea, tulburări de memorie și concentrare, insomnii, instabilitate emoțională, scăderea capacității de efort, modificări ale libidoului. Aceste schimbări pot duce la scăderea stimei de sine și la nervozitatela unele femei.
Creșterea în greutate
În cele mai multe cazuri, greutatea femeilor odată cu menopauza crește cu 4-7 kg. Această creștere în greutate înseamnă modificarea repartizării grăsimii pe abdomen și șolduri, iar explicația vine din cauza factorilor hormonali, din lipsa de mișcare fizică ori alimentație deficitară.
Printre simptomele menopauzei amintim și alte simptome generale precum: amețeli, cefalee, mialgii, artralgii. Află cât durează simptomele menopauzei.
Descoperă și mai multe informații despre simptomele menopauzei.
Reguli de îngrijire la menopauză
Efectul pierderii de colagen cauzat de menopauză poate fi minimizat prin urmarea unor obiceiuri de îngrijire care să mențină sănătatea pielii. Încearcă produse speciale, bogate în substanțe anti-îmbătrânire, precum acidul hialuronic sau retinoizii. Alte ingrediente benefice pentru piele sunt vitamina C și vitamina E, dar și antioxidanții, care pot combate efectele stresului oxidativ de la nivelul celulelor.
Produsele din gama Neovadiol au fost concepute special pentru a acționa împotriva efectelor vizibile provocate de menopauză asupra pielii. Acestea redau densitatea pielii, contribuie la remodelarea volumului său, iar tenul redevine luminos.
Pe lângă folosirea produselor specifice, a unui anti cearcăn, a unei creme cu estrogen pentru menopauză, este important să nu neglijezi hidratarea și curățarea tenului. Alege întotdeauna o formulă hidratantă și delicată, cu un pH cât mai scăzut, care să nu irite sau să usuce pielea. Desigur, pe lângă rutina de îngrijire a pielii, trebuie să te asiguri și că duci un stil de viață cât mai echilibrat.
Pe lângă rutina de îngrijire a pielii, este important să efectuezi periodic consultul ginecologic pentru a monitoriza eventualele schimbări și a preveni complicațiile.
Reguli de nutriție la menopauză
- Acordă importanță aportului caloric.Pentru o femeie tânără, care încă mai are activitate fizică, aportul zilnic de calorii recomandat este între 1800 și 2000 de calorii pe zi. Pentru o femeie aflată la menopauză, aportul caloric scade din cauza încetinirii metabolismului. Așadar, numărul de calorii pe zi nu trebuie să depășească 1600.
- Consumă alimente dietetice. Încearcă pe cât posibil să renunți la zahăr și grăsimi, deoarece grăsimea se acumulează mult mai ușor la menopauză.
- Diminuează porțiile de mâncare ce conțin grăsime animală. Uleiurile vegetale care conțin grăsime vegetală pot crește nivelul colesterolului sau trigliceridelor, așa că încearcă să diminuezi cantitatea de consum. Evită mâncarea prăjită, produsele de patiserie, carnea tocată și consumă mai multe legume preparate la cuptor, grătar sau la aburi.
- Consumă cât mai des carne de pește. Peștele conține acizi grași nesaturați care au un rol de protecție al sistemului cardiovascular. Introdu în alimentația ta cât mai des carne de pește precum somon, macrou, ton, sardine, hering.
- Consumă multe legume. Sunt bogate în vitamine, minerale și nutrienți și sunt sărace în calorii. Legumele au o acțiune similară hormonilor estrogeni și ajută la menținerea elasticității pielii, protejează vasele de sânge și reduc bolile cardiovasculare.
- Consumă produse lactate slabe. Lactatele sunt o sursă bogată de calciu, însă singura condiție este să fie degresate. Calciul din lapte conține vitamina D care favorizează absorbția și fixarea lui în oase. Consumă lapte, iaurt și brânză proaspătă în locul cașcavalului procesat sau mozzarella.
- Consumă alcool cu moderație. Consumul de alcool poate crește colesterolul sangvin și, implicit, crește riscul de a dezvolta boli cardiovasculare, cancer de sân sau osteoporoză. De asemenea, poate duce la acumularea kilogramelor în plus, mai ales la nivelul abdomenului.
- Bea multă apă. Consumul de lichide ajută la prevenirea osteoporozei. Consumă cât mai multă apă și încearcă să renunți la consumul de băuturi carbogazoase deoarece acestea conțin mult zahăr și fosfați, substanțe care împiedică fixarea calciului în oase.
Acestea sunt cele mai importante informații pe care trebuie să le știi despre menopauză, simptome, dar și tratament. Nu uita că dietă alimentară sănătoasă este extrem de importantă pentru un organism sănătos. Acordă importanță alimentației și stilului de viață pentru a evita apariția mai multor tipuri de afecțiuni!
Statistici și publicații cu date relevante despre incidența menopauzei
- North American Menopause Society (NAMS) - Focused on Providing Physicians, Practitioners & Women Menopause Information, Help & Treatment Insights, www.menopause.org., https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK507826/
- "Skin care during menopause" American Academy of Dermatology Association
- “Menopause.” Mayo Clinic, Mayo Foundation for Medical Education and Research, https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/menopause/symptoms-causes/syc-20353397.
- Huizen, Jennifer. “What You Need to Know about Menopause.” Healthline, Healthline Media, https://www.healthline.com/health/menopause
- "Women’s knowledge and attitudes to the menopause": a comparison of women over 40 who were in the perimenopause, post menopause and those not in the peri or post menopause, National Library of Medicine,The National Center for Biotechnology Information https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC10469514/
Data publicării: